În perioada 5 – 11 septembrie a.c., în urma activităţilor desfăşurate sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R., poliţiştii formaţiunilor de investigare a fraudelor au constatat 195 de infracţiuni.
De comiterea acestor fapte sunt bănuite 172 de persoane, dintre care 17 au fost arestate şi 6 au fost reţinute.
Astfel, poliţiştii au constatat, în ultima săptămână, 68 de evaziuni fiscale, 32 de infracţiuni prevăzute de Codul Vamal, 21 de înşelăciuni, o complicitate şi o tentativă la înşelăciune, 18 infracţiuni prevăzute de Legea 656/2003 privind spălarea banilor, 15 uzuri de fals, 12 infracţiuni de contrabandă şi 8 falsuri materiale în înscrisuri oficiale.
De asemenea, poliţiştii cercetează 7 delapidări, 5 falsuri în înscrisuri sub semnătură privată, un fals în declaraţii şi un abuz în serviciu.
În ultima săptămână, poliţiştii de la investigarea fraudelor au constatat 2 infracţiuni de corupţie, respectiv una de luare de mită şi o infracţiune prevăzută de Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Peste 170 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni economice au fost cercetate, în ultima săptămână, de poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R..