Primarul interimar al Piteştiului şi directorul de la Publitrans au încercat să arunce vina în toate părţile, Cornel Ionică a dat vina pe Publitrans, Publitrans a spus că e treaba primăriei, iar până la urmă a fost declarat vinovat administratorul site-ului primăriei. Dar toate acestea s-au rezolvat şi totul a intrat în normalitate. Deşi aceste consultări trebuiau făcute de mult, cu ajutorul jurnaliştilor de la institutiilestatului.ro, Primăria Piteşti s-a convins că unde-i lege, nu-i tocmeală.
Iată chestionarul care a apărut pe site-ul primăriei, cu privire la transportul de persoane:
Pentru a ne ajuta să îmbunătăţim serviciul de transport public local din municipiul Piteşti, vă rugăm să completaţi chestionarul de mai jos şi să transmiteţi răspunsul dvs. pe adresa de e-mail primaria@primariapitesti.ro.
Chestionarul (în format editabil) poate fi descărcat aici.
- În general, sunteţi mulţumit de calitatea serviciilor de transport public local actual de pe raza municipiului Piteşti?
- Folosiţi mijloacele de transport în comun?
- Până în prezent, consideraţi că transportul public local în municipiul Piteşti a suferit modernizări substanţiale?
- Consideraţi că mijloacele de transport în comun sunt aglomerate?
- Cât timp aţi aşteptat sosirea mijlocului de transport dorit, în raport cu orarul afişat în staţie?
- Consideraţi că timpul de aşteptare în staţie este mare?
- Care este gradul de încărcare al autobuzului pe care l-aţi utilizat?
- Aţi avut incidente în timpul călătoriei cu mijlocul de transport în comun?
- Consideraţi că autobuzul prezintă un grad ridicat de confort?
- Sunteţi mulţumit de curăţenia din autobuz?
- Sunteţi mulţumit de comportamentul controlorilor?
- Sunteţi mulţumit de modul în care s-a efectuat debarcarea/îmbarcarea din/în autobuz?
- Consideraţi că informaţiile afişate în autobuz şi staţii sunt suficiente?
- Sunteţi mulţumit de răspunsurile primite la plângerile dvs.?

