”Studiem la nivelul Ministerului evoluția fiecărei companii, obiectivul meu ca ministru fiind acela de a aduce fiecare companie din Ministerul Transporturilor pe profit. Este foarte complicat să exiști într-o piață concurențială atâta timp cât nu funcționezi pe profit. Prin măsuri interne vom reuși să facem acest lucru și să consolidam existența companiilor într-o piață concurențială viitoare. În acest sens am avut discuții extrem de solide cu BEI, BERD, Comisia Europeană și FMI. Prin măsuri interne putem face ca o companie să facă profit 1 leu, de exemplu, deci nu e pe pierdere. Cu leul acela, compania intră în faliment în urmatoarele 6 luni, pentru că nu ii ajunge să se dezvolte . Și atunci e nevoie să adaugam leului aceluia finanțări solide pe termen mediu și lung care să-i asigure dezvoltarea, corelat acest lucru cu posibilitatea lui de a rambursa acele credite”, a arătat ministrul Transporturilor.

 

Această vizită de lucru se înscrie într-un program de întâlniri pe care ministrul Transporturilor le are cu reprezentanții tuturor companiilor care funcționează sub autoritatea/în subordinea Ministerului Transporturilor.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *