Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că în perioada caniculară cuprinsă în intervalul 12 - 14 august (conform avertizărilor meteo de la Administraţia Naţională de Meteorologie), din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer şi implicit la nivelul solului, vor fi introduse limitări de viteză în circulaţia trenurilor.

 Astfel, în data de 12 august, începând cu ora 11.30, viteza de circulaţie a trenurilor de marfă şi de călători se reduce cu 10-50 km/h faţă de viteza normală, pe anumite secţii de cale ferată. Această măsură este necesară în perioadele caniculare pentru ca traficul feroviar să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.


Prin aplicarea acestei măsuri se vor înregistra întârzieri la destinaţie, în medie, de 30-40 de minute/tren, funcţie de traseul trenului din graficul de circulaţie. În cazul trenurilor de lung parcurs, care tranzitează mai multe judeţe aflate sub averizarea ANM de caniculă este posibil să apară întârzieri mai mari, de până la 50-60 de minute/tren.


Măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi, de asemenea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată, la nivel european. Este important de menţionat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate în şină depăşesc 50 de grade C.


În perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc).


Înainte de efectuarea călătoriei, recomandăm publicului călător să solicite informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.


Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru întârzierile înregistrate în traficul feroviar şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse au ca principal scop desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *