În Staţia Electrică de Transformare Arefu se iniţiază în această perioadă ample lucrări de retehnologizare, în valoare de circa 76 de milioane de lei, atât pentru implementarea unor echipamente şi tehnologii de actualitate şi pentru alinierea la concepte moderne de funcţionare pe toate nivelurile existente în cadrul staţiei, cât şi pentru extinderea staţiei cu un nou nivel de tensiune, respectiv cel de 400 kV.
Staţia Electrică de Transformare Arefu a fost pusă în funcţiune în anul 1966, aspect ce a impus demararea investiţiei de modernizare în două direcţii. Prima direcţie are în vedere retehnologizarea instalaţiilor în concordanţă cu cele mai avansate soluţii de echipare şi operare, iar cea de-a doua – extinderea staţiei cu un nivel superior de tensiune, menit să răspundă nevoii de dezvoltare industrială a zonei Argeş-Vâlcea şi să asigure integrarea staţiei în inelul de 400 kV al reţelei electrice de transport.
În cadrul proiectului de modernizare a staţiei recent demarat au fost deja achiziţionate echipamentele care urmează să fie implementate în etape succesive într-o perioadă de 34 de luni. În tot acest timp, pe parcursul lucrărilor, staţia va fi menţinută în funcţiune în condiţii de siguranţă, fără a afecta continuitatea în alimentare a consumatorilor.
Astfel, această etapă a investiţiei de modernizare a Staţiei Arefu, finanţată din fonduri proprii ale Companiei, va fi corelată cu proiectul de creştere a siguranţei în funcţionare a zonei de reţea Argeş-Vâlcea, prin realizarea staţiei 400 kV Arefu şi montarea unui autotransformator 400 kV MVA, 400/220 kV. Noua staţie 400 kV va fi una modernă, realizată în tehnologie GIS (Gas Insulated Switchgear) de ultimă generaţie. Lucrările pentru această etapă vor fi demarate în cursul anului viitor, fondurile necesare fiind deja alocate.

