Primarul Ion Georgescu a rezolvat situaţia într-un mod favorabil Argeşului. De săptămâna viitoare, patru medici de la Bucureşti vor veni la secţia COVID a Spitalului Mioveni. DSP-ul, Prefectura şi Consiliul Judeţean nu au făcut nimic pentru a-l prijini pe Georgescu, în efortul său de a aduce medici la Mioveni.
Edilul de la Mioveni a oferit câteva decclaraţii pentru Adevărul.ro în care explică în ce mod a rezolvat problema medicilor şi cât de dezamăgit este de lipsa de implicare a greilor din instituţiile argeşene.
„În această perioadă critică cei din administraţie ar trebui să fie mai uniţi, indiferent de culoarea politică. Aici mă refer la DSP, Prefectură, Consiliul Judeţean, mă refer la managerii de spital, mă refer la colegii mei primari. Dacă, ferească Dumnezeu, peste o săptămână vom fi şi noi infectaţi? Mergem la Galaţi, la Caracal?
Am demonstrat că se poate cu Infecţioasele şi demonstrez că putem continua şi cu ATI-ul secţiei COVID de la Mioveni. Vă voi spune şi cum s-a rezolvat problema cu ATI-ul de la Mioveni. O cunoştinţă a mea care este medic a văzut în mediul online şi la ştiri faptul numeroase semnale de alarmă că la Mioveni e o problemă şi că ATI-ul risca să se închidă. M-a contactat şi până la urmă am reuşit să convingem patru medici din Capitală să vină la ATI la Mioveni. Am făcut-o pentru spital, pentru oameni.
În cazul în care s-ar fi închis ATI-ul de la Mioveni, miile de oameni care lucrează pe platformele industriale din zonă ar fi avut o teamă certă.
Este un scurtcircuit în ceea ce priveşte relaţia cu şefii judeţului şi am realizat acest lucru la întâlnirea de vineri 3 iulie. Dacă aş fi ştiut că ajung acolo ca să facem poze şi ca să le meargă la unii bine nu m-aş fi dus. Sunt extrem de supărat. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a chemat vreodată un şef de Infecţioase sau de ATI, sa afle concret cum este în acele secţii? Nu ştiu cum iau hotărâri cei 37 de membri ai Comitetului Judeţean fără să se deplaseze în teritoriu…”, a declarat Ion Georgescu, pentru Adevărul.ro.

