De trei săptămâni, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş nu are şef. Deşi în BPJ al PSD Argeş s-a decis ca partidul să îl susţină în continuare pe Lucreţiu Tudor la conducerea AJFP Argeş, se pare că a intrat cineva pe fir şi favorit este Dumitru Braia. În cel mai scurt timp, potrivit informaţiilor noastre, va veni numirea lui Dumitru Braia pentru funcţia de Şef al AJFP Argeş.
"Noi avem o propunere pe care o susţinem. Avizul organizaţiei Piteşti şi al organizaţiei Argeş este pentru Lucreţiu Tudor. Nu e în regulă dacă se trece peste decizia noastră! Vom fi fermi în atitudine pentru că una decidem şi alta se întâmplă. Eu, săptămâna viitoatre merg la Bucureşti, cu probleme de buget, dar voi aborda şi această problemă. Noi am avut promisiuni că propunerea organizaţiei va fi respectată", a declarat primarul Piteştiului pentru Institutiilestatului.ro, în urmă cu câteva minute.
Întrebat dacă îl cunoaşte pe Dumitru Braia, Cornel Ionică ne-a declarat: "Îl cunosc ca să nu spun că nu-l cunosc. Nu a fost implicat în activitatea PSD ca să vă pot spune mai multe despre dânsul".

