Cristian Soare, prefectul de Argeş, a declarat că secretarul Primăriei Piteşti trebuia să plece acasă încă de anul trecut. Acesta este şi pensionar şi încasează în continuare salariul de la primărie. Angajatorul trebuia să-i suspende de drept contractul de muncă, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Întrucât nu există sancţiuni pentru această abatere, prefectul se gândeşte să sesizeze ANFP.
"Luăm în calcul sesizarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Nu există competenţă a Instituţiei Prefectului pe zona respectivă. ANFP ar trebui să facă o verificare şi să dispună primarului încetarea contractului. Nu există sancţiune, dar angajatorul este obligat să facă treaba asta. Am mai avut o speţă într-o comună Argeş şi ANFP a dispus încetarea acordului de serviciu", a declarat Cristian Soare, corectat pe ici pe colo de şeful Corpului de Control al Prefectului, Cătălin Cîrstea.

