Primarul Piteştiului a reacţionat la articolul nostru privind dezastrul de pe strada Trivale, unde ploile torenţiale din ultimele zile au umplut strada de noroi. Spre disperarea riveranicol care merg la job cu cizmele de cauciuc. Apreciem cã edilul Cornel Ionicã şi-a gãsit timp sã ne rãspundã. Ar fi şi mai bine, dacã pe viitor s-ar reuşi remedierea tuturor problemelor astfel încât sã nu mai cãlãtorim cu barca prin municipiu.

 “Nu, primarul nu doarme și nu dorm nici cei care gestionează problemele mari, foarte mari, apărute în urma căderilor importante de precipitații, 60l/mp-70 l/mp. Sunt peste 20 de puncte critice în oraș, pentru care nu există soluții tehnice, momentan.

Șuvoaiele au antrenat de pe versanți, din păduri, de pe dealuri, cantități impresionante de resturi vegetale, mâluri, pietriș, care au ajuns brusc în zonele mai joase ale orașului, ceea ce a dus la efecte nedorite. S-au prăbușit alei, s-au blocat căi de acces, râul Argeș a crescut mult peste cota normală și a deversat, creând pagube și neajunsuri.

Din păcate, canalizarea este înfundată, pe alocuri, cu resturi menajere, cu materiale de construcții, cu resturi ceramice, haine, lemne și tot soiul de alte obiecte. S-a acționat, indiferent de oră, în zonele cu mari probleme: strada Zamfirești, strada Gîrlei, zona AGIP, bulevardul Eroilor, Cartier Prundu, cartier Războieni și altele.

Se va acționa în continuare cu toate resursele umane și materiale pe care le avem la dispoziție. Situația este foarte dificilă și acest lucru este evident pentru oricine, este dezastru și la nivel de țară și majoritatea zonelor din România sunt afectate de condițiile meteo extreme.

Suntem conștienți că vor fi ploi și în perioada următoare, în cantități însemnate, pământul este, deja, saturat și, probabil, ploile intense vor genera probleme. Vom depune toate eforturile pentru a ține lucrurile sub control și a diminua disconfortul resimțit. Nu va fi ușor, dar vom face tot ce putem.”, a comentat edilul Ionicã articolul nostru.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *