Vă povesteam zilele trecute despre o înregistrare care ne-a picat în mână, în care cei doi protagonişti celebri, Jenica Dumitru şi Ion Mihalcea au iscat un scandal monstru chiar în biroul primăriţei de la Ştefăneşti. Jenica şi-a luat o palmă peste faţă de la vicele Mihalcea, dar n-a scos o vorbă despre acest incident. Însă cu câteva zile de înainte de alegeri, Jenica a dat drumul, pe Facebook, la imaginile în care se vede cum mănâncă ea bătaie, pentru binele Şefăneştiului.

 Ne mirăm însă de ce Jenica nu a făcut plângere la Poliţie, de ce nu a anunţat public agresiunea lui Mihalcea, atunci când s-au petrecut faptele? Adică acum un an şi jumătate. A rezistat într-o cloacă, a tăcut – complice la fapte grave, a transformat oraşul în spital de nebuni, iar acum face pe victima.

Acum ne spune că a luat bătaie de la Mihalcea, când duminică sunt alegeri, iar Jenica vrea să câştige un nou mandat în fruntea Ştefăneştiului. Şi tocmai că  încearcă, cu ultimele puteri, să prostească oamenii, să le spună că ea a fost umilită şi batjocorită pentru că a vrut să ajute comunitatea.

Dar nu ţine vrăjeala! Nu ţine, pentru că s-a ajuns prea departe. Un oraş întreg a fost sacrificat pentru ca ea, Jenica, să facă ori pe diva, ori pe victima. Să-şi atingă scopurile, să prostească poporul, să învingă după patru ani de scandaluri şi sărăcine, la Ştefăneşti.

 

 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *