În conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, toate autorităţile şi instituţiile publice vor publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an şi vor menţine publicată o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice.

 Şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş a publicat lista salariilor de bază, la 31 martie 2018. Toţi angajaţii au sporuri de 50% şi 75% pentru condiţii deosebit de periculoase. Acestea nu sunt singurele sporuri. Pe lângă sporul pentru muncă de nospte, mai este acordat şi spor de calculator. 27 de angajaţi, dintr-un total de 72, încasează spor pentru calculator. Printre cei 27 de angajați care iau spor de calculator, potrivit listei salariilor, și doi muncitori calificaţi iau acest spor de 15%. 

Potrivit legii, cei care îşi desfaşoară activitatea în mare parte în faţa calculatorului, atunci când se află la locul de muncă, pot beneficia de sporuri, în acest sens.

Sporul pentru calculator se încadrează în sporul pentru condiţii vătămatoare şi poate ajunge să reprezinte până la 15% din salariul de bază.

Salariile de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş:

–  Manager general – 6400 lei,  spor pentru conditii deosebit de periculoase – 50%, 3200 lei, spor conditii munca – spor calculator – 15%, 960 lei 
–  Director medical – 7141 lei,  spor pentru conditii deosebit de periculoase – 50%, 3571 lei, spor conditii munca – spor calculator -15%, 1071 lei 
–  Director economic – 6035 lei, spor pentru conditii deosebit de periculoase – 50%, 3018 lei, spor conditii munca – spor calculator – 15%, 905 lei, spor pentru viza CFP – 25%
–  Director tehnic – 4095 Spor pentru conditii deosebit de periculoase – 50%, 2048 lei, spor conditii munca – spor calculator 15%, 614 lei 
–  Sef birou – Economist gradul – 3459 lei
–  Medic primar . salariul de bază, între 5841 lei şi 6586 lei, medicul specialist salarii între 4222 lei şi 4997 lei, asistenţii, între 2682 lei şi 3443 lei. La toate aceste salarii se adaugă un spor de 75% pentru condiţii deosebit de periculoase şi un spor de 15% pentru muncă de noapte. 
– Muncitor calificat – 1955 lei, spor pentru conditii deosebit de periculoase – 50%, 978 lei, spor conditii munca – spor calculator – 15%, 293 lei. 
– Muncitor calificat – 1743 lei, spor pentru conditii deosebit de periculoase – 50%, 872 lei, spor conditii munca – spor calculator – 15%, 261 lei .
Lista completă a salariilor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş aici. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *