Primarul comunei Bârla, Voicu Gheorghe, a reuşit "performanţa" de a asfalta, într-un mandat de 4 ani, un singur drum. Şi la acel drum proiectul era început de fostul edil al localităţii. Ce să spunem? Fruntaş domn' primar Voicu! Dacă vă mai spunem şi că preţul s-a dublat şi lucrarea e făcută de mântuială, îi dăm şi coroniţă primarului!
Să începem cu începutul. La Bârla a început asfaltarea unui drum comunal. Licitaţia a fost câştigată de o firmă din Argeş cu suma de 35 de miliarde de lei vechi. Toate bune şi frumoase. Banii veneau de la Ministerul Dezvoltării pentru asfaltarea unui drum de 6,6 km. Firma câştigătoare a făcut 2,2 km, doar primul strat de asfalt şi a dat bir cu fugiţii. Probleme financiare, insolvenţă, chestii care se întâmplă des în zilele noastre.
Primarul a organizat o altă licitaţie pentru a termina drumul. Atenţie! Deşi erau făcuţi 2,2 km din cei 6,6 km, licitaţia a fost câştigată de o firmă din Olt, apropiată lui Vâlcov, spun gurile rele, cu 60 miliarde. Da, da! 60 miliarde pentru cei 4,4 km rămaşi, plus un strat de asfalt la cei 2,2 km, faţă de 35 de miliarde de lei vechi cu cât a fost câştigată licitaţia pentru 6,6 km.
S-a câştigat licitaţia, firma s-a apucat de lucru, numai că ce a ieşit e de tot râsul. După ce s-a terminat de turnat asfaltul, se sapă la şanţuri. Exact ca la Caracal! Cine nu a auzit despre blocul construit în jurul macaralei? Aşa şi la Bârla! S-a asfaltat drumul şi apoi s-au săpat şanţurile. Mi s-a părut o poveste ireală şi am mers la faţa locului. Întradevăr, utilajele săpau şanţurile după ce a fost turnat asfaltul. Aveţi imaginile mai jos.

Mai mult, porţiunea de şanţuri terminată, la ploaia de săptămâna trecută, se demonstrează că a fost făcută în bătaie de joc. Şanţurile erau pline. Nu se scurge apa din ele.



