Legea salarizãrii bugetare va fi supusã spre aprobare, sãptãmâna viitoare, a declarat ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Potrivit noului proiect, cei mai bine plãtiţi vor fi preşedinţii de consilii judeţene.

 1.     Preşedintele de Consiliu Judeţean (pentru un judeţ de peste 400.000 de locuitori) ar putea primi 17.600 de lei, vicepreşedintel de CJ, 14.095 lei. Un preşedinte de CJ (pentru un judeţ cu până la 400.000 de locuitori) ar putea câştiga un salariu de 16.663 de lei, iar un vicepreşedintel de CJ, ar putea primi o leafă de 13.493 de lei.

2.     Managerului unui spital cu peste 400 de paturi, ar putea câştiga un salariu de 11.084 de lei, iar un rector universitar, 10.478 de lei. Un medic primar de urgențe şi un profesor universitar ar putea câştiga un salariu de 8.803 de lei, un medic specialist de urgență, 7.018 lei, iar un asistent medical principal de urgență, 3.464 de lei.

3.     Un inspector de specialitate ar putea primi 2.515 lei, un învățător cu ultimul grad, 3.267 lei, un educator cu ultimul grad, 3.267 lei, iar un referent superior, 4.006 de lei.

4.     În ceea ce privește sporurile, personalul care-şi desfăşoară activitatea în timpul nopţii, între orele 22.00 şi 6.00 va beneficia de un spor de 25%.

5.     Pentru activitatea desfăşurată de persoanele cu handicap vizual grav şi accentuat s-ar putea acorda un spor de 15% din salariul de bază.

6.     Personalul care are titlul ştiinţific de doctor ar putea beneficia de majorarea salariului de bază sau a indemnizaţiei cu 15%.

7.     Pentru persoanele care exercită activitatea de control-financiar preventiv pe perioada de exercitare a acesteia, salariul de bază deţinut s-ar putea majora cu 10%. Suma sporurilor, primelor şi indemnizaţiilor acordate cumulat nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, titreazã Libertatea.ro.

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *