Liberalul Tiberiu Avrãmescu a pus degetul pe ranã. Pe rana sângerândã a PNL Argeş, partid care decade vãzând cu ochii. Şi pentru cã urmeazã alegerile interne, Avrãmescu spune cã e nevoie de o restructurare din temelii şi de un lider adevãrat! Acestea sunt cuvintele mari ale unei realitãţi mici...

 “Cred că momentul actual este unul de cotiturã pentru PNL. Dacă nu vom rupe cu trecutul, dacă nu vom renunța la acei lideri "prãfuiţi" care fac politică în interes personal, care sunt lipsiți de energie, carismã, determinare, atunci PNL va continua să scadă în preferințele electoratului. Nu va ajunge la 5%, dar va scădea în continuare. Avem nevoie de lideri noi, vizibili, carismatici, inteligenți, dispuși să lupte "la baioneta" cu PSD, nu sã facă "joc de glezne" ca până acum. Avem nevoie de democrație internã în partid. Avem nevoie de o clarificare doctrinarã, să știm noi în primul rând încotro ne îndreptăm și apoi că știe și românii cine suntem. Avem nevoie de un program de dreapta, trebuie să arătăm că noi suntem dreapta. Avem nevoie sã facem opoziție adevărată, în Parlament, în fiecare Consiliu Județean sau Local, să sancționăm greșelile adversarilor nostri, dar și să venim cu soluții. Dacă facem asta, vom bate PSD la alegerile din 2020, dacă nu, riscãm sã ajungem la un procent mult mai mic decât cel obținut la alegerile din decembrie 2016.”, a scris liberalul Tiberiu Avrãmescu, fost consilier local în CL Piteşti, în mandatul 2012-2016, pe Facebook.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *