Principalele constatări: 


– Datele înscrise la poziția bilanțieră “Creanțe curente” și raportate prin bilanțurile contabile întocmite la 31.12.2014 și 31.12.2015 nu exprimă realitatea. Referitor la aspectul prezentat auditul a constatat că valoarea crențelor curente raportate prin situațiile financiare a fost stabilită fără a lua în calcul toate angajamentele artistice
derulate contra cost în perioada auditată și neîncasate până la data prezentei misiuni.
 
În timpul auditului, a fost întocmită situația creanțelor curente existente la data de raportare, operațiune din care a rezultat că valoarea acestora este de 8.000 lei și s-a procedat la înregistrarea datelor menționate în contabilitatea entității.
– Nu au fost luate măsuri de punere în aplicare a reglementărilor O.M.F.P. nr. 946/14.07.2005, pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzând standardele
de management/control intern la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial.
 
– S-a plătit nelegal, managerului entităţii Toma Cătălina Lorena, suma estimată de 133 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare neprevăzute de legislaţia aplicabilă în vigoare.
 
În timpul misiunii, prin măsuri operative ale entității auditate, organele cu atribuții din cadrul entității au stabilit întinderea prejudiciului, adus bugetului, la nivelul sumei de
157 lei (133 lei debit+24 lei maj.întârziere și au procedat la recuperarea integrală a acestuia, abaterea constatată fiind remediată în totalitate.
 
– S-a plătit nelegal, din creditele bugetare aprobate pentru „Bunuri şi servicii”, suma de 9.420 lei reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de hrană acordată necuvenit
salariaţilor din cadrul instituţiei, în anul 2014.
 
În timpul misiunii de audit, ordonatorul de credite, prin personalul de specialitate din cadrul entităţii, a procedat lastabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local, rezultând că au fost acordate fără temei legal drepturi salariale brute în sumă de 9.420 lei, pentru care se datorează majorări de întârziere de 1.700 lei, rezultând un prejudiciu total de 11.120 lei.
 
Din prejudiciul total stabilit în sumă de 11.120 lei (9.420 lei plăţi nelegale şi 1.700 lei majorări de întârziere aferente), suma de 4.925 lei (4.640 lei plăţi nelegale şi 285 lei majorări de întârziere aferente), reprezentând prejudiciu aferent perioadei martie 2014-30.09.2014, intră sub incidenţa prevederilor art. 2(1), din Legea nr. 124/2014, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
 
– S-a plătit nejustificat, din creditele bugetare aprobate pentru Cheltuieli cu bunurii și servicii, suma estimată de 15.440 lei, reprezentând contravaloarea premiilor sub
titulatura „Ajutor pentru sărbători”, acordate în cursul anului 2014 personalului Casei de Cultură Bascov, fără bază legală.În timpul misiunii de audit, ordonatorul de credite, prin personalul de specialitate din cadrul entităţii, a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local, rezultând că au fost acordate fără temei legal drepturi salariale nete în sumă de 15.440 lei, pentru care se datorează majorări de întârziere de 1.082 lei, rezultând un prejudiciu total de 16.522 lei.
 
Din prejudiciul total stabilit în sumă de 16.522 lei (15.440 lei plăţi nelegale şi 1.082 lei majorări de întârziere aferente), suma de 10.500 lei (9.650 lei plăţi nelegale şi 850 lei majorări de întârziere aferente), reprezentând prejudiciu aferent
perioadei martie – septembrie 2014, intră sub incidenţa prevederilor art. 2(1), din Legea nr. 124/2014, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
 
– S-a plătit nelegal, din creditele bugetare aprobate pentru „Bunuri şi servicii”, suma de 5.850 lei, reprezentând contravaloarea premiilor în limita individuală a două salarii de bază lunare pe an, acordate necuvenit salariaţilor din cadrul instituţiei, în anii 2014 și 2015.
 
În timpul misiunii de audit, ordonatorul de credite, prin personalul de specialitate din cadrul entităţii, a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local, rezultând că au fost acordate fără temei legal drepturi salariale nete în sumă de 5.850 lei, pentru care se datorează majorări de întârziere de 1.112 lei, rezultând un prejudiciu total de 6.962 lei.
 
Din prejudiciul total stabilit în sumă de 6.962 lei (5.850 lei plăţi nelegale şi 1.112 lei majorări de întârziere aferente), suma de 3.393 lei (2.925 lei plăţi nelegale şi 468 lei majorări de întârziere aferente), reprezentând prejudiciu aferent
perioadei aprilie 2014-30.09.2014, intră sub incidenţa prevederilor art. 2(1), din Legea nr. 124/2014, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
 
– S-a plătit nelegal, din creditele bugetare aprobate pentru „Bunuri şi servicii”, suma de 1.486 lei, reprezentând contravaloarea premiilor în limita a 2% din cheltuielile cu
salariile prevăzute în statul de funcții, acordate necuvenit salariaţilor din cadrul instituţiei, în anii 2014 și 2015.
 
În timpul misiunii de audit, ordonatorul de credite, prin personalul de specialitate din cadrul entităţii, a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local, rezultând că au fost acordate fără temei legal drepturi salariale nete în sumă de 1.486 lei, pentru care se datorează majorări de întârziere de 236 lei, rezultând un prejudiciu total de 1.722 lei.
 
– S-a plătit nelegal, din creditele bugetare aprobate pentru „Bunuri şi servicii”, suma de 1.206 lei, reprezentând premii sub titulatura de cadouri ocazionate de sărbătorile de Crăciun, 1 și 8 martie, acordate necuvenit salariaţilor din cadrul instituţiei, în
anii 2014 și 2015.
 
În timpul misiunii de audit, ordonatorul de credite, prin personalul de specialitate din cadrul entităţii, a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local, rezultând că au fost acordate fără temei legal drepturi salariale nete în sumă de 1.206 lei, pentru care se datorează majorări de întârziere de 276 lei, rezultând un prejudiciu total de 1.482 lei.
 

Măsurile dispuse şi recomandările formulate de Camera de Conturi:

6.1. Încasarea integrală a creanțelor în sumă de 8.000 lei, reprezentând contravaloarea
angajamentelelor artistice derulate contra cost în perioada auditată și neîncasate până la data
prezentei misiuni.
6.2. Punerea în aplicare a reglementărilor O.S.G.G. 400/2015, pentru aprobarea Codului
controlului intern/managerial al entităţilor publice.
6.3. Recuperarea prejudiciului, stabilit în timpul misiunii de audit, la nivelul sumei totale de
6.195 lei reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de hrană acordată necuvenit salariaţilor din
cadrul instituţiei, în anul 2014, în sumă de 4.780 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de
1.415 lei, care vor fi actualizate la data încasării efective a debitului.
6.4. Recuperarea prejudiciului, stabilit în timpul misiunii de audit, la nivelul sumei totale de
6.022 lei reprezentând contravaloarea premiilor sub titulatura „Ajutor pentru sărbători”, acordate în
cursul anului 2014 personalului Casei de Cultură Bascov, fără bază legală, în sumă de 5.790 lei şi
majorări de întârziere aferente în sumă de 232 lei lei, care vor fi actualizate la data încasării efective
a debitului.
6.5. Recuperarea prejudiciului, stabilit în timpul misiunii de audit, la nivelul sumei totale de 3.569 lei reprezentând contravaloarea premiilor în limita individuală a două salarii de bază lunare pe
an, acordate necuvenit salariaţilor din cadrul instituţiei, în anii 2014 și 2015, în sumă de 2.925 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 644 lei lei, care vor fi actualizate la data încasării efective
a debitului.
6.6. Recuperarea prejudiciului, stabilit în timpul misiunii de audit, la nivelul sumei totale de
1.722 lei reprezentând contravaloarea premiilor în limita a 2% din cheltuielile cu salariile prevăzute
în statul de funcții, acordate necuvenit salariaţilor din cadrul instituţiei, în anii 2014 și 2015, în sumă
de 1.486 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 236 lei lei, care vor fi actualizate la data
încasării efective a debitului.
6.7. Recuperarea prejudiciului, stabilit în timpul misiunii de audit, la nivelul sumei totale de
1.482 lei reprezentând contravaloarea premiilor în limita a 2% din cheltuielile cu salariile prevăzute
în statul de funcții, acordate necuvenit salariaţilor din cadrul instituţiei, în anii 2014 și 2015, în sumă
de 1.206 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 276 lei lei, care vor fi actualizate la data
încasării efective a debitului.
 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *