După cum știți, pe parcursul anului trecut, mai multe obiective de infrastructură și locuințe din județul Argeș au fost afectate de inundațiile din primăvara și vara acelui an, unul dintre punctele care au pus probleme destul de însemnate fiind barajul de pe râul Cotmeana din localitatea Bîrla.

 Cu o echipă de specialiști  ai ABAAV și  ISU Argeș,  domnul prefect  Mihai Oprescu a efectuat o vizită  de  monitorizare  a  stadiului  de  afectare  a  digului  împreună cu ministrul agriculturii, domnul Daniel Constantin chiar în perioada de vârf a inundațiilor și avertizărilor hidrologice din anul 2014, oferind garanția găsirii de soluții pentru refacerea acestuia.

Prin sprijin și finanțări guvernamentale, pentru cea mare parte dintre aceste obiective  s-au  primit  fonduri  pentru  readucerea  la  stadiul  lor  inițial,  în  cazul barajului,  lucrările de consolidare și modernizare fiind în acest moment în stadiu avansat.  

Astfel,  cu  investiții  proprii  ale  Administrației  Bazinale  de  Apă  Argeș Vedea de aproximativ 103.000 lei, s-a procedat la decolmatarea râului Cotmeana, defrișări pe ambele maluri ale digului, lățirea acestuia și s-a procedat la turnarea și  fixarea de  geomembrană  și  saci  geotextili  cu  un  terasament  de  5000  mc  de material  care  să  ajute  la  consolidarea  barajului  pe  o  lungime  de  apărare  de aproximativ 150 m.

Totodată, în aval și amonte de acest baraj, s-au construit 2 structuri care vor permite  devierea cursului  de  apă în situația căderii  de precipitații  puternice  și creșterea debitului râului Cotmeana. În prezent, stadiul lucrărilor este de aproximativ 40%, urmând ca domnul prefect să efectueze vizite periodice pentru a monitoriza desfășurarea și finalizarealor în bune condiții.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *