Chiar ieri am făcut o vizită la Centrul Cultural al judeţului, condus de Araxi Negoşanu. Am vrut să vedem cu ochii noştri cum merge treaba pe acolo.
În parcare, erau la muncă peste 10 oameni. Doar doi munceau, restul stăteau la umbră. Şi pe principul: timpul trece, leafa merge, nici măcar când au văzut aparatul foto, muncitorii nu au avut bunul simţ să se ridice. Măcar să simuleze munca.
Am mers mai departe. Am intrat în clădire. Bun venit ne-a dat o betonieră, chiar la intrare.
Am trecut şi peste asta, chiar dacă era pusă direct pe linoleumul proaspăt montat. Trecem de betonieră şi dăm nas în nas cu domnul de la pază. Drăguţ, se ridică de pe scaun şi ne întreabă cu ce ne poate ajuta. Întrebăm dacă găsim pe cineva la muncă. "Sunt două doamne sus, şefa nu e", ne răspunde dintr-o suflare.
Plecăm către etaj. Intrăm pe toate uşile pe care le întâlnim în cale, facem poze prin încăperi, facem poze şi la pereţii proaspăt zugraviţi şi apoi zgâriaţi, probabil când s-a adus mobilierul. Nimeni şi nimic nu ne deranjează nici măcar cu o întrebare.
La etaj, găsim doar două doamne. Încercăm să vorbim cu una dintre doamne, dar îi sună mobilul. Răspunde. (Precizăm că era ora 13.45). "Da. Nu urci? Atunci aşteaptă-mă că o să cobor eu în 10 minute. Termin acum şi mergem acasă".
Am spus că suntem de la presă şi am plecat. Doar nu era să întindem coarda şi să o facem pe doamna să întârzie. Vom reveni în altă zi! Şi, poate mai devreme de ora stingerii…
Autor:
