Piky este un personaj simpatic, vesel şi pus pe fapte bune, de forma unei picături de apă, şi a dat numele programului educaţional pe care societatea îl desfăşoară din anul 2003 sub motto-ul: Apa înseamnă viaţă, preţuiţi-o şi nu o risipiţi!.

Piky militează pentru folosirea raţională a apei şi pentru un mediu curat, programul educaţional având drept scop educarea copiilor în ceea ce priveşte rolul şi importanţa apei, protejarea mediului înconjurător, respectul pentru natură.

"Cu această ocazie, sub genericul „Majoratul lui Piky‟, şcolile partenere sunt invitate să desfăşoare activităţi educaţionale despre apă şi mediul înconjurător, în săptămâna 31 mai – 4 iunie 2021, la libera lor alegere.

De ziua lui, Piky face cunoscut şi numele elevului câştigător al Marelui Premiu la concursul de videoclipuri „Apa pentru mine‟, organizat de societatea Apă Canal 2000 pentru a marca Ziua Mondială a Apei – 22 martie 2021. Acesta este Dulică Vlad Gabriel, elev în clasa a V-a la Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu‟ din Piteşti. Videoclipul realizat de Vlad, intitulat „Respect apa‟, poate fi vizualizat pe canalul de YouTube ( https://www.youtube.com/watch?v=-jZYG9zo910).

Suntem de 18 ani împreună cu Piky pe drumul apei. Povestea continuă!

Tuturor elevilor şi cadrelor didactice le dorim sănătate, să încheie anul şcolar cu bine şi să se bucure de vacanţa ce se apropie, iar elevilor care vor susţine examene le dorim mult succes!", transmite SC Apă Canal 2000 SA într-un comunicat. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *