Firmele controlate de familia unui fost senator terorizează managerii spitalelor din Argeş. Spitalul de Pediatrie Piteşti este chemat în judecată pentru că nu a răspuns unei solicitări pe Legea 544. Solicitări care sunt cu duiumul. Familia senatorului contestă orice licitaţie, iar la cele la care pierde şi în instanţă, cere spitalului copii ale facturilor emise de firma câştigătoare şi câte-n lună şi-n stele. Sunt foarte multe solicitări în acest sens. Dacă nu primesc răspunsuri, firmele controlate de familia fostului senator dau fuga la instanţă.

Spitalul de Pediatrie Piteşti are termen pe 19 aprilie, la Tribunalul Bucureşti, cu SC Tody Laboratories INT.SRL, una dintre firmele lui Valeriu Todiraşcu, fost senator.  Motivul chemării în judecată: comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001)

 Firmele de familie ale lui Valeriu Todiraşcu, fost membru al Comisiei de Sănătate din Senat, potrivit declaraţiei de avere din 2016, au sute de contracte cu unităţi sanitare din România. Mai precis, 906. Managerii spitalelor din ţară au ajuns la capătul răbdării. Unii dintre aceştia au declarat presei că se gândesc să dea în judecată firmele controlate de familia fostului senator. 

"Pentru ca viata pacientilor era pusa in pericol si managerul spitalului primea zilnic referate de la sefa laboratorului de analize medicale prin care seziza aceasta situatie, conducerea unitatii medicale a fost obligata sa renunte la contractul cu SC Tody Company Exim SRL si sa refaca licitatia. 



"Este o firma care pur si simplu ne hartuieste. Au actionat in instanta spitalul pentru ca licitatia pentru achizitionarea reactivilor a fost castigata de o alta firma, care a oferit un pret cu 25 de bani mai mult decat aceasta firma Tody. De doua ori pe saptamana primim solicitari din partea firmei Tody, prin care ne solicita copii dupa facturile platite catre firma care are contract cu spitalul pentru reactivi, substantele distribuite de furnizori pentru laborator, copii dupa contracte sau alte documente ale furnizorilor aflati in contract cu spitalul. Firma Tody distribuie o serie de reactivi, dar de proasta calitate. Am primit referate de la laboratorul de analize medicale, prin care eram atentionat de slaba calitate a reactivilor si problemele care apareau in rezultatele analizelor bolnavilor. Am fost nevoiti sa refacem licitatia pentru achizitionarea de reactivi. Nu pot sa ma joc cu viata pacientilor. Pur si simplu suntem hartuiti. Nu stiu exact ce doresc dumnealor", a declarat dr. Mihai Glod, managerul Spitalului Cai Ferate din Iasi. Firmele au sediul in Bucuresti. 



Managerul de la Sf. Spiridon se gandeste sa-i dea in judecata



 

Situatia este la fel de grava si in celelalte spitale. Conducerea Spitalului Sf. Spiridon din Iasi primeste de 3-4 ani amenintari din partea reprezentantilor celor doua firme. "I-am invitat sa articipe la licitatie si daca indeplinesc toate conditiile pot sa obtina un contract cu spitalul. I-am invitat sa intre pe SEAP (Sistemul Electronic de Achizitii Publice – n.r.) si sa se lamureasca despre ce este vorba. De 3-4 ani ne ameninta, ne tracaseaza cu tot felul de adrese, prin care ne solicita sa le trimitem documente, facturi cu privire la furnizorii de servicii aflati in contract cu spitalul. Cel mai potrivit cuvant este hartuire. Intr-o luna de zile ne-a trimis sase adrese. Voi avea o discutie cu consilierul juridic al spitalului pentru a deschide o actiune in instanta impotriva firmelor Tody din Bucuresti", a declarat ec. Ioan Barliba, managerul Spitalului Sf. Spiridon din Iasi. 

Inca un spital hartuit de firmele din Bucuresti



Spitalul de copii Sf. Maria din Iasi a trecut printr-un proces cu una dintre firmele detinute de sotia senatorului si de atunci trebuie sa-i furnizeze date despre furnizorii aflati in contract cu spitalul. Instanta a dat castig de cauza firmei din Bucuresti. Astfel, ori de cate ori reprezentantii firmelor vor sa obtina date despre facturile, contractele, sumele de bani ale concurentilor de pe piata, trimit cate o adresa Spitalului de copii. 



"Suntem hartuiti de aceste firme. Le-am spus sa studieze SEAP-ul daca doresc sa stie ceva despre licitatii. Aceste firme au mai participat la niste licitatii mici. Ei doresc sa le punem la dispozitie toate datele cu privire la furnizorii in contract, inclusiv sumele de bani. Frecvent primim adrese sa le furnizam diferite copii dupa documente. Daca ar participa la licitatii si s-ar considera nedreptatiti, atunci au dreptul sa solicite date", a declarat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de copii Sf. Maria din Iasi. Managerii spitalelor aflate in administrarea Consiliului Judetean Iasi au discutat aceasta problema si in cadrul unei intalniri cu presedintele. Managerii unitatilor medicale intentioneaza sa deschida actiune ininstanta impotriva firmelor care apartin familiei senatorului Valeriu Todirascu. Spitalul de psihiatrie Socola din Iasi a fost actionat in instanta de reprezentantii SC Tody Company Exim SRL, pentru ca nu le-a furnizat date cu privire la societatea care livreaza reactivi unitatii medicale, chiar daca nu avea nicio relatie cu unitatea medicala ieseana, intre timp transformata in Institutul de psihiatrie Socola.", scrie
BZI.ro

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *