„Când am fost audiată ca martor, eu nu am avut un avocat al meu. Semnătura de pe declarație este probabil al avocatului. Deoarece am fost chemată în timp foarte scurt, nu am avut timp să-mi angajez un avocat. Într-adevăr, nu contest că am semnat contractele de angajare a celor două. Eu le-am semnat în condiții de legalitate, fiecare participase la o procedură în vederea angajării", a explicat Milos în fața judecătorilor., potrivit Stiripesurse.ro.
Ea a spus că atunci când a fost chemată a doua oară la DNA, asupra ei s-ar fi făcut presiuni.
„Când am fost audiata a doua oară, am fost la DNA degeaba. Am fost chemată pentru lămuriri, dar nu am înțeles. Mi-a fluturat o foaie, a spus: doamnă eu pot să vă dau NUP (neînceperea urmăririi penale), dar nu vreau, pentru că nu știu cu cine țineți. A zis să mă descurc cu justiția. Spunea că o să mă trimită în judecată, o să mor de foame, pentru că nu voiam să spun de domnul Dragnea. Mi-a spus: știți unde vrem să ajungem. Dar eu nu puteam să spun nimic, nu aveam ce să spun, pentru că cu Liviu Dragnea m-am întâlnit doar în două situații, numai profesional”, a completat Milos., potrivit sursei citate.

