Mihai Vătafu a participat la Cupa Shin Dojo Grappling Gi (cu kimono) şi NoGi (rushguard-bermude şi tricou). În concursul cu 150 de participanţi, Vătafu a luat două medalii (aur la Gi şi No Gi, -85 kg). “A fost greu având în vedere ca m-am reactivat ca sportiv dupa o lungă perioada de timp şi pe un sport nou. A fost o competiţie grea din punct de vedere tehnic, cu mulţi sportivi valoroşi veniţi din lupte, judo şi Brasilian Jiu Jitsu. Urmează o pauză, apoi stagiu de pregătire cu Maestrul Roberto Atalla în Polonia în perioada 31 iulie-6 august.” a declarat Mihai Vătafu.

