
Avem datoria ca societate să redefinim solidaritatea între generaţii, ca acțiune socială menită să asigure păstrarea demnității umane pe tot parcursul vieții. Este obligația noastră, a tuturor, să găsim soluțiile concrete pentru creșterea calității vieții persoanelor vârstnice, prin implicarea lor socială și culturală în viața cetății. Persoanele vârstnice au nevoie de condiţii favorabile îmbătrânirii active şi a unui mod de viaţă autonom, prin pensii decente, sau prin menţinerea lucrătorilor vârstnici pe piaţa muncii, atunci când aceștia pot și o doresc, precum și prin asigurarea unor servicii adecvate nevoilor lor, de locuri în care să se poată întâlni pentru a petrece timpul liber, de facilități pentru asistenţă şi recuperare medicală, de terapii ocupaţionale şi, extrem de important în cazul celor singuri, de socializare într-un climat familial. Suntem conștienți cât de important este pentru persoanele de vârsta a treia să simtă că sunt necesare pentru familie şi pentru cei din jur, de aceea crearea si dezvoltarea serviciilor adecvate nevoilor acestora trebuie să reprezinte o prioritate pentru autorităţi.
Adresez tuturor pensionarilor, vârstnicilor, calde urări de sănătate, viaţă lungă si liniştită alături de cei dragi!
MINISTRU,
Mariana CÂMPEANU