Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu a declarat cã proiectul legii salarizãrii unice va fi finalizat şi trimis către Parlament cel târziu în luna iunie 2017, iar raportul dintre salarii va fi de 1 la 13.
„Acum lucrăm la Legea salarizării unitare, iar toate salariile bugetarilor vor creşte, evident că vor creşte şi cele ale demnitarilor în raportul care este absolut necesar, dar credem că e bine să se întâmple toate aceste majorări odată pentru toată lumea„, a spus ministrul ieri, la Parlament., potrivit Libertatea.ro.

