Pentru Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni astăzi a fost o zi extrem de importantă. Unitate de învățământ a sărbătorit 10 ani de la înființare şi şi-a sărbătorit absolvenţii claselor terminale.

 Aniversarea a fost marcată prin dezvelirea unei plăci în curtea interioară a liceului.

La eveniment au participat primarul Ion Georgescu, viceprimarul Aurel Costache, inspectorul școlar general al județului, Dumitru Tudosoiu, consilieri locali, parlamentarii de Mioveni, profesori, părinţi şi elevi.
Conducerea școlii a primit din partea edilului Ion Georgescu o diplomă de merit, iar la rândul său acesta a fost premiat.
Promoția 2012 – 2016 a Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” din orașul Mioveni, formată din cinci clase și 148 de elevi, a ajuns la finalul studiilor, tot astăzi având loc festivitatea de absolvire.
Elevii și-au luat la revedere de la cei care i-au îndrumat pe parcursul acestor ani, iar cu aceeași ocazie s-a desfășurat și festivitatea de înmânare a cheii către generația care urmează să absolve anul viitor.
De asemenea, cei mai talentaţi elevi ai liceului au susţinut un mic program artistic.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *