Ministrul Duşa a exprimat satisfacţia pentru implementarea măsurilor de reasigurare a aliaţilor adoptate în cadrul NATO evidenţiind, totodată, necesitatea realizării unei noi posturi de apărare a Alianţei pe termen lung, pentru a răspunde adecvat provocărilor la adresa securităţii europene.
În timpul discuţiilor a fost evidenţiată importanţa mecanismelor aliate pentru intensificarea cooperării bilaterale, cum ar fi dezvoltarea capabilităţilor de apărare prin utilizarea conceptului Framework Nations, precum şi implementarea strategiei maritime a NATO. În acest sens, ministrul Duşa a subliniat importanţa Mării Negre în noul context strategic.
Cei doi miniştri au exprimat aprecieri pentru experienţa dobândită în cooperarea în planificarea şi derularea de exerciţii comune ale celor două armate şi s-a convenit continuarea activităţilor comune de pregătire.
Întâlnirea între ministrul român şi cel german al apărării a avut loc în marja Reuniunii Miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO, contribuind la identificarea unor noi oportunităţi de dezvoltare a cooperării bilaterale, inclusiv în domeniul industriei de apărare.