
Ministrul Duşa a subliniat că România apreciază eforturile Alianţei de a demonstra unitate de acţiune şi solidaritate cu toate ţările membre. În plus, oficialul român a evidenţiat nevoia ca aliaţii să contribuie la adaptarea NATO pentru a răspunde noilor provocări din mediul european de securitate. "Suntem angajaţi să contribuim la dezvoltarea capabilităţilor aliate şi să creştem anual resursele financiare alocate bugetului apărării", a declarat ministrul român.
Ministrul apărării naţionale a susţinut transformarea Alianţei Nord-Atlantice şi consolidarea unei noi posturi strategice la Summit-ul din septembrie. În context, a subliniat că România este gata să îşi aducă propria contribuţie la acest proces, confirmând "decizia naţională în direcţia consolidării politicii şi acordului aliat în ceea ce priveşte ţinta de 2 la sută din PIB pentru apărare, astfel încât să putem atinge acest nivel începând cu anul 2017".
Reuniunea a inclus şi o sesiune a Comisiei NATO-Ucraina, în cadrul căreia ministrul ucrainean al apărării a prezentat o informare asupra evoluţiilor recente ale crizei şi a reiterat solicitările de asistenţă din partea aliaţilor. A fost reafirmată solidaritatea cu autorităţile de la Kiev şi sprijinul pentru o soluţionare paşnică a crizei, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.