„Ponta a făcut propuneri de excluderi pentru un număr de colegi, inclusiv pentru mine. Dar după o lungă și contradictorie discuție s-a decis suspendarea mea, a lui Șova și Vanghelie până la Congres”, a spus Geoană. 



„Să trecem peste acest moment delicat, toată lumea este nervoasă, a fost o discuție lungă, dar în linii mari, utilă. Nu cred că așa trebuie să procedăm. Dar în condițiile în care președintele partidului a jucat cu șefia partidului pe masă acest subiect, partidul a găsit o formulă să continuăm până la Congres”, a adăugat social-democratul. 



Surse social-democrate au declarat că au existat în CExN două propuneri, una de suspendare şi una de excludere, fiind votată cea de excludere.Porpunerea de excludere a fost votată cu 80 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi două abţineri, au relatat sursele citate de Mediafax.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *