1. Ministerul Educatiei să fie obligat să publice, în maximum 48 de ore, lista tuturor titlurilor doctorale validate de minister în ultimii 25 de ani. Lista va cuprinde numele
beneficiarilor, titlurile tezelor de doctorat precum şi conducătorul de doctorat.
2. Toate universitătile care au, sau au avut şcoli doctorale, sunt obligate să pună la dispozitia oricărui solicitant, în maximum 48 de ore, copii după orice teză de doctorat solicitată. În perspectivă, să fie imediat activat portalul titlurilor doctorale, pe care să se
înceapă publicarea tuturor tezelor de doctorat.
3. Să dispune şi schimbarea componentei Consiliului National de Etică, acum subordonat politic ministrului Eductiei, deci Guvernului, cu specialităti de largă recunoaştere internatională, neafiliată politic, cu doctorate obtinute la universităti de prestigiu din UE şi America.
4. Toti posesorii de titluri doctorale dovedite ca fiind incorect obtinute, să- şi piardă imediat titlul de doctor şi să restituie statului sumele încasate ca indemnizatie în baza titlului doctoral.
Fără aceste prime măsuri decisive, nu vom avea dovada că premierul României are vointa şi determinarea de a trece de la vorbă la fapte.

