Cererea liberalilor argeșeni, pentru a folosi preț de câteva ore vineri, 24 mai, Vila Florica, pentru a sărbătorii 144 de ani de la înființarea PNL, a fost respinsă de Consiliul Județean Argeș, administratorul clădirii.

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, acuză că Vila Florica, care este administrată de Centrul de Cultură Brătianu, instituție ce aparține, la rândul său, de Consiliul Județean, a fost transformată în "cuibușor de nebunii" și loc de petreceri pentru mai-marii județului.

"Au transformat-o într-un cuibușor de nebunii al acoliților PSD și a conducerii CJ. Fac petreceri, au subordonat-o intereselor de partid. Este inadmisibil ca, după 30 de ani, să nu ne mai permită organizarea zilei partidului, au fost și altădată campanii electorale în luna mai. Nu putem admite o asemena atitudine", a declarat supărat Adrian Miuțescu.

Liberalii au prezentat fotografii cu diverși șefi de instituții din Argeș, la petreceri private la Vila Florica. Printre ei, fiind și Tudorel Pieleanu, şeful Poliţiei Argeş. vicepreședintele CJ Argeș, Simona Brătulescu şi șeful Jandarmeriei Argeș,  Gherghe Lupescu- implicat în incidentul de vineri, de la Topoloveni, de la vizita lui Liviu Dragnea

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *