Astfel, aducem la cunoștință cetățenilor din Mioveni că pentru anul 2022, persoanele care locuiesc temporar în alte localităţi pentru perioade ce depăşesc 30 de zile calendaristice consecutiv pot beneficia de scutire de la plata taxei de salubrizare doar cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții, conform

"Regulamentului privind încasarea taxei speciale de colectare, transport şi depozitare gunoi menajer":

a) Contribuabilul va depune cerere de scutire de la plata taxei de salubrizare pentru perioada în care nu locuiește efectiv la adresa de domiciliu;

b) Cererea de scutire de la plata taxei, va fi însoţită de copie de pe actul de identitate al persoanei care să ateste dovada de reşedinţă în afara orașului Mioveni, respectiv viză de flotant, în conformitate cu art.31 din OG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

c) Documentele care se atașează la cererea de scutire depusă potrivit prezentului regulament trebuie să poarte mențiunea “ Conform cu originalul” . Conformitatea copiilor se face de către contribuabil prin înscrierea mențiunii “ Conform cu originalul” și prin semnatura acestuia, potrivit prevederilor art. 64 din Codul de procedură fiscală.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *