Cum reprezentantul Guvernului, în teritoriu, este domnul Radu Perianu (membru marcant al PNL Argeș), vom adresa aceste cereri de informații Instituției Prefectului, iar răspunsurile primite le vom face publice, aici.
Cititorii trebuie să știe că în temeiul prevederilor Codului Administrativ, articolul 253 – atribuții (ale prefectului) privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale și respectării ordinii publice – dispune, la litera b), că Prefectul ”analizează modul de îndeplinire în județ, respectiv în municipiul București a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare și informează Guvernul, prin intermediul ministerului care coordonează instituția prefectului, cu privire la stadiul realizării acestora, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin potrivit legii”.
Pentru a nu băga zâzanie între partidele de coaliție, pe domnul prefect Radu Perianu nu-l vom întreba decât despre aspecte ce vizează ministerele conduse de PNL (partid din care face parte).
Astăzi, solicităm următoarele informații de interes public, legate de angajamentele asumate la capitolul – MINISTERUL ENERGIEI (asta pentru alegătorii care vor mai supraviețui, având în vedere scumpirile de la energia electrică și gaze):
”Hidroelectrica
Implementarea unui plan de investiții ambițios și complex prin dezvoltarea de proiecte noi care însumează aprox. 26,04 miliarde de lei, prin realizarea de capacități hidroenergetice noi, retehnologizări și modernizări ale centralelor existente, proiectele noi de diversificare a activității, prin realizarea de capacități din alte surse regenerabile de energie, dar și prin implementarea unor activități de cercetare-inovare la nivelul companiei.
•Proiecte hidroenergetice noi cu o valoare estimată totală de 17,933 miliarde lei, o putere instalată totală de 713,62 MW și o producție medie anuală de 3.396,79 GWh/an, din care menționăm finalizarea investițiilor aflate în stadiu avansat de execuție, sistate în prezent: Amenajarea Hidroenergetică (AHE) a Râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești, AHE Răstolița, AHE Cerna Belareca, AHE a Râului Olt pe sectorul Cornetu-Avrig. Treapta Câineni, Racovița și treapta Lotrioara.” (textele cuprinse între ghilimele sunt copiate din Planul de Guvernare)
Întrebare:
Există proiecte hidroenergetice noi legate de județul Argeș? Dacă, da, vă rugăm să ne comunicați termenele de implementare pe care Guvernul și le asumă.
•Realizarea unor capacități noi de producție a energiei electrice pe râurile interioare, evaluate, în acest moment, la circa 93,7 MW instalați și o energie de proiect de 338,5 GWh/an.
Întrebare:
Vor fi realizate capacități noi de producție a energiei electrice pe râurile interioare de pe raza județului Argeș? Dacă, da, vă rugăm să ne comunicați termenele de implementare pe care Guvernul și le asumă.
•Proiecte de retehnologizare și modernizare cu o valoare estimată totală de cca. 3 miliarde Lei, acoperind capacități cu o putere instalată totală de 1.969,40 MW și o producție medie anuală de circa 4.651 GWh/an;
Întrebare:
Există astfel de proiecte care să vizeze capacități de producție a energiei electrice din județul Argeș? Dacă, da, vă rugăm să ne comunicați termenele de implementare pe care Guvernul și le asumă.
•Proiecte noi de diversificare a portofoliului de afaceri cu o valoare estimată totală de circa 5,104 miliarde Lei, ce conduc la punerea în funcțiune de capacități noi de producție cu o putere instalată totală de peste 655 MW și o producție medie anuală de circa 1.763,92 GgWh/an;
Întrebare:
Argeșul, e pe acolo? Dacă, da, vă rugăm să ne comunicați termenele de implementare pe care Guvernul și le asumă.
•Capacități de producere a energiei electrice din surse eoliene onshore și offshore cu o putere instalată totală cuprinsă între 300 MW și 500 MW pentru fiecare variantă, în funcție de rezultatul studiilor de fezabilitate;
Întrebare:
Ceva onshore pe Argeș? În zona de munte (chiar la Vidraru) sunt curenți de aer care favorizează producția de energie electrică din surse eoliene, există studii în acest sens.
•Capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o putere instalată totală de circa 50 MW-100 MW, în funcție de rezultatul studiilor de fezabilitate.
Întrebare:
În Argeș, se vor construi astfel de capacități de producție? Dacă, da, vă rugăm să ne comunicați termenele de implementare pe care Guvernul și le asumă.
Domnule Prefect, fiți sigur că, în încercarea noastră de a deveni serioși, o să publicăm doar răspunsurile dumneavoastră SCRISE.
Vă mulțumim!

