Curtea de Conturi a constatat, în urma controlului, că la Primăria Popeşti, până în 2017, nu s-a întocmit şi ținut la zi Registru special de înregistrare a contractelor de arendă. Consiliul Local al Comunei Popeşti a aprobat, în 2018, "Procedura de lucru privind înregistrarea şi arhivarea Contractelor de arendă depuse la CL Popeşti". Numai că hotărârea a supărat rău unul dintre nepoţii fostului primar de la Popeşti, Mircea Barbu. Aşa de tare s-a supărat nepotul, care are o căruţă de contracte de arendă, că a cerut instanţei anularea procedurii.
Ţârcomnicu Teodor Aurelian, reprezentant al SC Agro Ideal Conecpt, nepotul fostului primar al comunei Popeşti, Mircea Barbu, a cerut instanţei anularea unei hotărâri a CL Popeşti. Este vorba despre hotărârea în care s-a votat "Procedura de lucru privind înregistrarea şi arhivarea Contractelor de arendă depuse la CL Popeşti".
În întâmpinarea depusă în instanţă de Comuna Popeşti sunt relatate fapte grave. Firma mai sus menţionată a avut avizate contractele de arendă din perioada fostului primar. Aceste contracte au fost avizate de un consilier din aparatul de specialitate al primarului, fără a fi trecute în Registrul special de arendă. Registru de arendă care de fapt nici nu exista. Mai mult, pe aceste contracte de arendă era ştampila primarului şi nu cea a CL, aşa cum prevede legea. Din cele constatate mai târziu, în decembrie 2017, an în care Mircea Barbu nu mai era primar, când au apărut şi alte contracte de arendă ale nepotului, acestea erau avizate tot de acelaşi salariat şi ştampilate, culmea, cu ştampila de pe timpul fostului primar.
Concluzie: organele statului dorm, instituţiile care ar trebui să se sesizeze nu văd şi nu aud, Curtea de Conturi constată, dar nu face nicio sesizare mai departe şi Mircea Barbu mai vrea un madat de primar.

