Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 28 noiembrie ca Ziua Bucovinei, asta după ce, pe 7 octombrie, Camera Deputaților a aprobat proiectul de lege prin care 28 noiembrie este declarată Ziua Bucovinei, ca semn de aducere aminte că la această dată, în 1918, s-a proclamat alipirea Bucovinei la patria mamă, România.

 Potrivit reglementărilor, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum si instituțiile publice pot organiza manifestări cu caracter cultural-științific. Fondurile necesare organizării lor vor fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale instituțiilor publice. Deşi ziua de 28 noiembrie nu a fost declarată zi liberă, surse din Parlament confirmă că este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple anul viitor.  

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *