Boboteaza (Botezul Domnului) este sărbătorită pe 6 ianuarie şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit pe 7 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului. Ziua de 6 ianuarie reprezintă o sărbătoare importantă pentru creştinii ortodocşi.

Astăzi, la Bradu, primarul comunei, Dan Stroe, împreună cu preoții din satul Geamăna au inaugurat și sfințit o nouă fântână.

Mai mulți brădeni au participat la slujba de sfințire a apelor alături de primarul Dan Stroe, de viceprimarul Gheorghe Negoi și de invitații acestora Președintele CJ Argeș, Dan Manu, vicepreședintele Ion Mânzână, Șerban Valeca, senator PSD și președinte PSD Argeș .

Dan Stroe, primarul comunei Bradu, a spus că acesta este al doilea izvor,primul a fost sfințit anul trecut în satul Bradu de Jos al doilea este cel din satul Geamăna, sfințit astăzi, iar în cursul acestui an se va sfinți și cel de-al treilea izvor din satul Bradu de Sus. De asemenea, Dan Stroe le-a spus brădenilor că toate proiectele sunt pentru cetățeni și la solicitarea cetățenilor și le-a promis că acestea vor fi duse la bun sfârșit.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *