„Cunosc foarte bine problemele din cercetare. Am activat timp de zece ani într-un ONG, Forumul Academic Român, unde am acumulat experienţa necesară pentru a stăpâni problematica din cercetare şi inovare. Pentru mine, ministerul Cercetării şi Inovării este esenţial pentru dezvoltarea unei ţări. România dispune de o resursă umană foarte bine pregatită. Vreau să promovăm şi să provocăm tinerii şi să generăm cât mai multe competiţii pe proiecte, lucru care nu s-a întâmplat până acum. Activitatea din cercetare necesită foarte mult timp şi foarte multe sacrificii. Voi încerca să fac cât mai funcţional acest minister pentru a putea accesa fonduri europene. Următorul exerciţiu financiar european va fi foarte important pentru proiectele din cercetare şi inovare”, a declarat decanul Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu”., potrivit Stiripesurse.ro.

