Daniel Diaconescu (44 ani), numit săptămâna trecută de premier în poziţia de vicepreşedinte ANAF, care va exercita temporar şi atribuţiile preşedintelui Fiscului, după demiterea lui Gelu Diaconu, şi-a început cariera la Automobile Dacia în 1995 şi a continuat la SRI din 1996, unde a stat opt ani.

 Ca vicepreşedinte ANAF, Diaconescu va coordona Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF).

El şi-a început cariera în octombrie 1995 la Automobile Dacia, ca inginer, ocupându-se de cercetare în domeniul fabricării şi explatării autoturismelor, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Un an mai târziu a plecat la Serviciul Român de Informaţii (SRI), unde a stat până în octombrie 2004, fiind ofiţer la direcţia de combatere a criminalităţii transfrontaliere.

În intervalul octombrie 2004 – mai 2005, Diaconescu a lucrat la Autoritatea Naţională de Control, din subordinul Guvernului, pe postul de consilier la Direcţia Generală de coordonare a activităţilor de control în domeniul financiar şi vamal.

El a continuat cu o perioadă de patru ani, până în mai 2009, la Departamentul pentru Luptă Antifraudă, aflat la Cancelaria Prim-ministrului, ca şef al Direcţiei Culegere şi Analiză Date.

Pentru scurte intervale, între mai-decembrie 2007 şi mai-decembrie 2009, el a ocupat un post de consilier personal la Ministerul Justiţiei, având activităţi de coordonare.

Din decembrie 2009 până săptămâna trecută, Diaconescu a condus Direcţia Generală de Informaţii Fiscale din ANAF, unde s-a ocupat de managementul activităţii de colectare, analiză şi valorificare a informaţiilor fiscale, managementul riscului, al activităţilor circumscrise cooperării interinstituţionale, la nivel naţional. Totodată, a asigurat managementul monitorizării activităţilor derulate de instituţiile subordonate, precum şi pe cel al cooperării administrative în domeniul impozitelor/taxelor directe/indirecte, titrează Mediafax. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *