O învãţãtoare care predã la clasa pregãtitoare a atacat doi elevi cu spray paralizant. incidentul s-a petrecut la o școală din localitatea Santău, județul Satu Mare. Copiii au fost duşi la spital, starea lor este în afara oricărui pericol., potrivit Digi24.

  ”Testarea psihologică: se face anual. Știu, pentru că și eu sunt profesor. Surprinzător, certificatul respectiv a fost unul pozitiv.

Nu pot să vin și să-mi spun punctul de vedere vizavi de o decizie a unui psiholog. Am făcut și eu astfel de testări, profesionist. Decizia de a elibera un certificat este a medicului sau a psihologului.

Întrunea toate condițiile. Pe hârtie, dar asta este. Dovezile le cerem pe hârtie.

Am înțeles cã procurorii vor mandat de 30 de zile. În sala de clasã, din informațiile pe care le am de la ISJ, profesoara ar fi vrut sã-i potolească pe copii cu un spray lacrimogen. Mi se pare incredibil. Oamenii de genul acesta nu au ce sa caute la catedră.

Tot astăzi am aflat ca ar mai avea antecedente. În timpul anului școlar, și-ar fi dat demisia fără nicio explicație. A revenit în altă școală.

A mai plecat de la ore, lăsând copiii nesupravegheați”, a spus ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, la Digi24.

 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *