Pe Alessandra am cunoscut-o la ora de arabă din Academia Emirates, relatează Antena 1. Este din Piteşti şi, după ce a fost într-o excursie cu părinţii, s-a îndrăgostit iremediabil de Dubai. Pentru că turismul o fascinează, dar în România domeniul nu este dezvoltat, spune că facultatea de ospitalitate internaţională este perfectă pentru ea.

„Cursurile sunt bine structurate, nu este multă materie, nu învăţăm lucruri despre care nu ne legăm în viaţă”, opinează studenta.

Studenţii stau cu toţii în campusul academiei, unde condiţiile sunt tot ca la un hotel de lux. Au pisicină, sală de fitness, cantină proprie şi teren de sport. Preţurile, însă, sunt pe măsură.

Pentru studiile de licenţă, manuale şi materialele didactice, studenţii plătesc 30 de mii de dolari în fiecare an. Totul merită, spun ei, iar motivaţia este simplă, se află chiar la doi paşi de ei, peste drum de academie. Cei mai mulţi dintre tineri îşi doresc să ajungă să lucrezela Burj al Arab, cel mai luxos hotel din lume, unde o camera poate depăşi 10 mii de euro.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *