PNL Argeş e în plinã efervescenţã. Se cautã cei mai buni candidaţi pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Vestea proastã e cã se impun nişte criterii halucinante, care scot la ivealã criza în care se aflã partidul. Pe scurt, vor candida cei cu funcţii în partid, nu cei care au realizat ceva pentru argeşeni.

 Liderul PNL Argeş, Iani Popa, sperã sã obţinã patru mandate de parlamentari. Ȋntre noi fie vorba, în cel mai optimist context, liberalii vor avea doar 3 reprezentanţi la Casa Poporului, dintre care unul va fi şeful partidului. Lupta e durã, drept pentru care s-a simţit nevoia impunerii unor criterii de evaluare a potenţialilor candidaţi.

Nu trebuie sã fii mare expert ca sã-ţi dai seama cã aceste principii sunt o ofensã la adresa electoratului, o miştocãrealã ieftinã, pe care se pare cã a gândit-o Iani Popa, chiar dacã aruncã pisica moartã în curtea liderilor de la Centru. Astea nu sunt criterii date de sus, cum nu sunt eu aviator.

Dar hai sã vedem cum stã treaba:

1.     Participarea la acţiunile de partid, inclusiv implicarea în campaniile electorale (locale şi naţionale) – 20 p.

Aici îi încadrãm cu succes pe cei care au fãcut muncã de teren, care au împãrţit pliante şi care au purtat trena candidaţilor prin judeţ. Ȋn speţã, vorbim de întâlnirile participanţlor la activitãţi de partid cu primarii şi preşedinţii de teritoriu. Se mai punea o masã cu de toate, se mai glumea. Se simţea lumea bine, zic.

2.     Funcţii deţinute în partid – 10 p.

La noroc. Cine a avut şansa sã pupe vreo funcţioarã, deci a fost agreat de superiori, se poate gândi la parlamentare.

3.     Prezenţa la şedinţe şi punerea în aplicare a hotãrârilor adoptate – 10 p.

Sã fim precişi. Acest punct se referã la şedinţele organizaţiei judeţene, deci pentru cei care nu fac parte din structurile de conducere de la judeţ – pas! Mai mult, vorbim de şedinţele de birou judeţean, organizate în teritoriu. La un grãtãrel, la o bârfã…

4.     Prestaţia publicã (emisiuni TV, conferinţe de presã) – 10 p.

Remarcãm un aspect. Nu scrie nicãieri de calitatea apariţiilor în media. Avem nenumãrate exemple de liberali care vin la conferinţe ca sã spunã bãlãrii.

5.     Achitarea la termenele stabilite a obligaţiilor financiare – 10 p

Criteriul pare just. Totuşi, ne amintim cazul din 2008 cu celebrul Florin Cãlinescu. Actorul a fost bãlãcãrit şi exclus din partid pe seama faptului cã nu-şi plãtise cotizaţia. Cu toate cã acesta candidase la parlamentare şi adusese un plus de scor partidului.

6.     Deţinerea anterioarã a funcţiei de parlamentar şi candidaturile anterioare la alegerile parlamentare – 5 p.

Criteriul este numa’ bun pentru somnoroşii din Parlament şi pentru cei care au candidat la parlamentare şi au mâncat bãtaie la fundul gol.

7.     Vechimea în partid – 5 p.

Deci cei nou-intraţi pierd 5 puncte.

8.     Funcţiile deţinute în administraţia publicã (alese sau numite) – 15 p.

Trãiascã scaunele confortabile. Restul e gargarã…

9.     CV-ul profesional – 5 p.

Doar cinci puncte pentru pregãtirea profesionalã şi cariera din afara politicii. De fapt, nu ne trebuie profesionişti în Parlament, nu-i aşa?

Cu alte cuvinte, alegãtorii PNL vor vota distribuitori de pliante electorale, cotizanţi fideli şi animatori la sãrbãtori locale sau la chefuri liberale. Ȋn 2016. Mai mare jena. N-am vãzut sã se noteze proiectele şi iniţiativele. Nicãieri nu se specificã despre realizãri de partid, despre scoruri bune obţinute la alegerile trecute. Oare de ce?

 

 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *