Astãzi, preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat Legea pentru aprobarea OUG 9/2017 prin care indemnizaţiile consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene sunt majorate cu 30%.

 "Am dat raport Ordonanţei 9/2017. În primul rând sunt doleanţele celor din sistemul de apărare şi ordine publică, siguranţă naţională, precum şi din sistemul penitenciar, care se află la Ministerul Justiţiei. În urma aplicărilor succesive a măririlor de salarii minime, ei au rămas cu solda de bază undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal. Am adus-o începând cu luna aprilie la nivelul salariului minim, astfel încât şi poliţiştii, şi cei din armată să beneficieze de măririle salariale promise. De asemenea, în urma unui amendament şi cu sprijinul doamnei ministru al Muncii am adoptat şi mărirea salariilor primarilor şi viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene cu 30%, începând cu luna aprilie, până când legea salarizării va intra în linie dreaptă", a declarat preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon., potrivit Adevãrul.ro.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *