Am trãit s-o vedem şi p-asta! Viceprimarul Piteştiului, Sorin Apostoliceanu, sãtul pânã peste cap de treburile administrative, se reorienteazã, dupã niciun an de mandat. Şi nu oricum, ci de faţã cu lumea bunã a judeţului, la un important eveniment gãzduit la Oarja.

 Şi pentru cã tot au venit investitorii de la Yildiz Entegre ca sã ne dea cele mai bune veşti, vicele Sorin Apostoliceanu trebuia sã îşi facã numãrul! Şi prestaţia a fost atât de fierbinte cã auditoriul a luat foc. Toţi mai marii prezenţi la eveniment au trimis şi un CV, precum fãceau zmeii din Greuceanu cu paloşul. Doar cã Apostoliceanu a uitat paloşul acasã. Curat ghinion. Mai ales dacã ne gândim la intenţiile vicelui, pe care nu s-a sfiit sã le recunoascã. Daaa, curatã nebunie!

“Am uitat să trimit CV-ul, dar şi eu am terminat Academia de Studii Economice, am şi un master în Business şi mi-ar plăcea să fac parte dintr-un proiect ca al dumneavoastră. Dar, niciodată nu se ştie ce-şi oferă viaţa.”, a mãrturisit Apostoliceanu. Aşadar, viceprimarul Piteştriului îşi cautã job! S-a orientat corespunzãtor, cãci la Yildiz Entegre miroase a posturi bine plãtite, nu-i aşa?! Mare e grãdina Domnului de-a încãput şi domnul viceprimar în ea.

P.S: Garantãm cã Apostoliceanu şi-a permis aroganţa de azi pentru cã n-a fost şeful de faţã, Ionicã fiind plecat la Bucureşti, pentru a participa la recepţia organizatã la Cotroceni cu ocazia Zilei Europei. Ce ziceţi dom’ primar? Mai aveţi nevoie de Apostoliceanu? Cã el îşi cautã loc de muncã…

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *