Ca să reziști în afaceri în Teleorman, zonă dominată de actualul vicepremier Liviu Dragnea, fost președinte al Consiliului Județean timp de 12 ani, trebuie să intri, la rândul tău, în politică. La această concluzie a ajuns Ion Codrea, acționarul principal al societății Unicom, care în 2002 a bătut la ușa Partidului România Mare, apoi a Partidului Democrat, pentru a opri zecile de controale ale tuturor instituțiilor de verificare din orășelul teleormănean Turnu Măgurele.
Omul de afaceri a făcut aceste mărturisiri pentru România liberă înainte de alegerile prezidențiale. Ulterior, afirmațiile sale au fost confirmate, indirect, chiar de către vicepreședintele PSD Marian Vanghelie, exclus recent din partid. Acesta a declarat public că toate licitațiile publice din Teleorman sunt câștigate doar de firma Tel Drum, deținută de apropiați ai lui Liviu Dragnea. „Dragnea dă anumite fonduri europene și apoi câștigă Tel Drum. Dacă dispare Dragnea, dispare Tel Drum. Tel Drum are contract în fiecare comună. Ăsta e mafiotism, șarlatanie”, a susținut Marian Vanghelie.
În paralel, omul de afaceri Ion Codrea a mai afirmat că verificările împotriva firmelor sale ar fi fost ordonate tocmai de Liviu Dragnea, cel care ar dori să controleze tot în Teleorman și care s-ar fi arătat nemulțumit că Ion Codrea a cumpărat un spațiu comercial de la un fost partener de afaceri al actualului vicepremier.
“Dragnea și cu partenerul său cumpăraseră, prin metode încârligate, toate clădirile din sistemul de comerț socialist. Cei doi au împărțit juma-juma Turnu Măgurele. După ce am cumpărat eu un spațiu de la partenerul lui Dragnea, în 2000, zici că au dat dracii în oraș”, își amintește proprietarul grupului Unicom. Astfel, dacă până atunci avea mai multe colaborări cu primării comunale cărora le vindea metalo-chimice, după 2000 contractele s-ar fi sistat. “M-au torpilat cu controale. Când nu am mai putut, am simțit nevoia să mă protezeje cineva. Numai așa poți răzbi, mi s-a spus”, a declarat Ion Codrea pentru România liberă.
Ion Codrea afirmă că, deși a scăpat în acest fel de zeci de controale “care veneau săptămânal”, îi pare rău că s-a amestecat cu politicienii. “Politica înseamnă și bani cheltuiți, și timp pierdut pentru afacere. În 2009, m-am retras, le-am spus că nu mai pot să stau la masă cu ei. M-au avertizat că nu e bine, dar mă săturasem să fiu folosit. Dar acum știu cum să deschizi uși, cum să pui problema”, a menționat acesta.
Dar Ion Codrea ne-a declarat că a avut mai multe interacțiuni nefaste cu Liviu Dragnea. “În 2006, m-am gândit să îmi formez un grup de firme – și așa au apărut Unicom Restaurante și Unicom Construct –, făcut inițial din nevoia de a repara și întreține ce aveam eu. Nu am lucrat cu statul, pentru că nu aveam acces. Aici nu știți ce caracatiță a fost”, a dezvăluit omul de afaceri.
Totuși, acesta a participat mai târziu la o licitație pentru lucrări finanțate prin Consiliul Județean Teleorman, ca să probeze sistemul. “Din opt lucrări licitate, am câștigat șase. Dar Dragnea nu a vrut să îmi dea contractele. I-am transmis că dacă nu o face, fac contestație, banii veneau de la UE, erau pe inundații. Până la urmă a spus: «Nu îți dau șase, îți dau patru»”, a povestit Ion Codrea.
Citeşte mai multe pe romanialibera.ro

