În timpul ședinței BPJ a PNL Argeș, scriam că se discută contestația depusă de Ana Stan. Cătălin Andrei, purtătorul de cuvinte al PNL Argeș, sare ca ars și scrie pe o rețea de socializare:
"Operațiunea "sursa din PNL" a eșuat🙈🤭
În vreme ce lucrările Biroului Permanent Județean de astă seară erau în toi, în jur de 18.00, o informație, lansată pe surse de un site de știri (nu spun care) ar fi trebuit să stârnească ceva rumoare în sală. Subiectul era că unul dintre candidații pentru șefia PNL Pitești a cerut amânarea alegerilor interne municipale. Știrea anunța prăpăstios că “potrivit contestației, citită în BPJ (…) și discutată în aceste momente, sunt cel puțin 200 de membri ai PNL Pitești, (…) care nu figurează pe acel convocator”.
Am citit știrea, m-am uitat la ceas, era ora 18.00. În ședință se dezbăteau diverse. Verific telefonul, coordonat ca un elvețian cu ceasul. Mă cum vine asta, mă întreb? Eu particip la o ședință în care cineva spune apriori ce se petrece, ba mai mult știe și ce se va fi discuta, fără să se fi discutat?🤔 Clar, m-am trezit într-o dilemă filosofică, într-un adevărat sofism.
Data viitoare, nu vă mai grăbiți cu breaking-news-ul, că uneori sursele nu sunt de încredere și vă încurcă joaca. Nu a citit nimeni nicio contestație pe tema acestui subiect, doar a fost anunțat că fostul președinte al PNL Pitești a decis să renunțe la contestația sa, privind dizolvarea Biroului Local, din cauza războiului din Ucraina. Dar asta e altceva, mult mai profund.
Poza e descriptivă, doar să agațe cititorul!"
Noi avem surse bune. Și suntem chiar modești! Am zis că poate am dat-o în bară azi. Nici vorbă. Adrian Sandu a anunțat că Ana Stan a depus contestația. Ne-a și confirmat după BPJ, sunat fiind de redactorul Institutiilestatului.ro, că a anunțat în BPJ că Ana Stan a depus contestația.
L-am sunat și pe Cătălin Andrei să vedem dacă a fost cumva la aceeași ședință în care s-a anunțat contestația Anei Stan. Aceste a declarat pentru Institutiilestatului.ro că este adevărat că că s-a depus contestația, numai că nu s-a discutat, așa cum am scris noi. Cătălin Andrei nu contestă nici faptul că s-a discutat că 200 de persoane au plătit cotizația și nu se regăsesc în myPNL, fix ceea ce spune Ana Stan în contestație. Ceea ce am greșit noi grav și meritam puși la zid a fost faptul că Adrian Sandu nu a citit contestația. Of, of, măi Cătăline, erai tare simpatic ca ziarist! Ca politician… deocamdată mă abțin.

