Mama fetei de 15 ani din Câmpulung, judeţul Argeş, a mers, sâmbătă, în Caracal, în faţa casei lui Gheorghe Dincă, pentru a face cunoscut cazul dispariţiei fetei ei, Daria, care, în ultimul an a fost plecată de şapte ori de acasă, racolată de un grup de persoane. Femeia reclamă că fata a fost pusă să se prostitueze şi primea droguri, dar nu a fost căutată de oamenii legii.

„Pe 30 mai a plecat de acasă. Pe 31 am spus de dispariţie. Timp de 12 zile nu am primit niciun rezultat. Mergeam dimineaţă, seară, noapte pentru a o găsi, pentru că, de la Poliţie, când am declarat dispariţia, mi s-a spus că ei nu au personal care să meargă pe teren după ea. Adică fata mea era catalogată ca… la 15 ani. (…) Apoi am primit o informaţie, unde s-a şi dovedit că a fost şi cu cine a fost, dar bineînţeles că se clasează şi e caz de dispariţie închis total. Copilul meu e dus la prostituţie şi drogat. Am fost forţaţi de împrejurări , ca să îmi ştiu copilul în siguranţă, am sunat Direcţia pentru Protecţia Copilului Piteşti şi au venit şi au luat-o, pentru că nu o mai ştiu în siguranţă acasă”, a spus Marioara, mama Dariei, potrivit Mediafax.

Vezi toată declaraţia aici.

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *