Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a participat astăzi, 22 iulie 2014, la Reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic, care s-a desfăşurat la Bruxelles, în marja Consiliului Afaceri Externe. Discuţiile au vizat, în principal, direcţiile de acţiune după semnarea, la 27 iunie 2014, a Acordurilor de Asociere şi de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (AA/DCFTA) cu Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.

 Şeful diplomaţiei române a evidenţiat faptul că România a fost primul stat membru al Uniunii Europene care a ratificat aceste Acorduri, ca dovadă a angajamentului clar atât în sprijinul statelor partenere, cât şi faţă de UE şi a pledat pentru ratificarea de către celelalte state membre şi pentru aplicarea provizorie cât mai rapidă a AA/DCFTA cu R. Moldova, Georgia şi Ucraina.

Totodată, ministrul afacerilor externe a reiterat importanţa diferenţierii şi a principiului „more for more” în dezvoltarea viitoare a Parteneriatului Estic şi a susţinut aplicarea acestora în relaţiile bilaterale cu statele partenere, cu luarea în considerare, a nevoilor şi ambiţiilor fiecărui stat partener în parte.

Ministrul Titus Corlăţean a exprimat sprijinul pentru parcursul european al statelor Parteneriatului Estic, cu sublinierea necesităţii acordării unei perspective europene clare pentru acele state partenere care au semnat AA/DCFTA, cu accent pe Republica Moldova. În acest sens, a subliniat faptul că o perspectivă europeană clară este atât necesară cât şi binemeritată, fiind cel mai relevant şi eficient impuls pentru continuarea reformelor interne în aceste ţări.

Şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa deosebită a Parteneriatului Estic şi a AA/DCFTA pentru democratizarea şi modernizarea statelor partenere şi a pledat pentru măsuri substanţiale şi soluţii concrete de sprijin din partea UE pentru acompanierea statelor partenere în efortul necesar în etapa de implementare a AA/DCFTA.

De asemenea, ministrul afacerilor externe a susţinut extinderea Grupului UE de sprijin şi asistenţă pentru implementarea Acordurilor de Asociere de către Ucraina şi pentru Republica Moldova şi Georgia. Menţionând recenta interzicere totală de către Federaţia Rusă, a importurilor de legume şi fructe din Republica Moldova, ministrul Titus Corlăţean a făcut apel la acordarea de sprijin deplin pentru contracararea unor astfel de măsuri care pot afecta economiile statelor care au semnat AA/DCFTA.

Exemplificând prin condiţiile de securitate precare de la graniţa de est a Uniunii, inclusiv bazinul Mări Negre, şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa cooperării dintre UE şi statele din Parteneriatul Estic. Ministrul Titus Corlăţean a subliniat, în context, faptul că relaţia Uniunii cu partenerii este bazată pe libera alegere, integritatea teritorială şi suveranitatea acestora.

 

Informaţii suplimentare:

Parteneriatul Estic a fost lansat cu ocazia Summit-ului de la Praga, la 7 mai 2009, în format 27 de state membre UE şi şase state partenere: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Obiectivul Parteneriatului Estic este consolidarea dialogului şi cooperării cu aceste state, în vederea avansării procesului de asociere politică şi integrare economică.

Parteneriatul Estic are două dimensiuni: bilaterală (care vizează negocierea de Acorduri de Asociere şi de Acorduri Cuprinzătoare de Liber-Schimb, precum şi posibilitatea unui regim de călătorie liber de vize) şi multilaterală (pe baza a patru platforme tematice „Democraţie, bună guvernare şi stabilitate”, „Integrare economică şi convergenţă cu politicile comunitare”, „Securitate energetică” şi „Contacte între persoane”).

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *