Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a participat, astăzi 26 mai 2014, la Reuniunea pregătitoare a celui de-al II-lea Summit academic America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană, organizată de Institutul de Studii Latino-Americane (ISLA) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, la Hotelul Intercontinental din Bucureşti. La reuniune a participat şi ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie.

 Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române a susţinut o alocuţiune, subliniind importanţa dezbaterii privind introducerea în Planul de Acţiune CELAC-UE a unui nou capitol, privind cooperarea bi-regională în domeniul învăţământului superior.

„Personal am participat anul trecut la o reuniune ministerială care a precedat summitul CELAC –UE care a inclus un capitol distinct în materie de educaţie, pregătire universitară cultură, mas-media. Ceea ce se întâmplă în clipa de faţă cu sprijinul şi al nostru al MAE şi al partenerilor europeni este exact de a consolida acest proces de schimburi universitare. Noi la nivelul MAE avem propriul nostru program de burse anual oferit studenţilor din multe alte state. În mod constant o parte importantă din bursele alocate tinerilor şi nu doar tinerilor diplomaţi sunt destinate tinerilor din statele latino-americane. Am încheiat foarte multe programe bilaterale de cooperare în domeniul universitar, educaţie, cultură şi iată că latinitatea ne uneşte”, a menţionat ministrul Titus Corlăţean.

Ministrul afacerilor externe a reiterat faptul că relaţiile României cu statele din regiunea Americii Latine ocupă un loc binemeritat între priorităţile politicii externe a României, având în vedere atât excelenta istorie a relaţiilor bilaterale, cât şi creşterea semnificativă a potenţialului acestei regiuni şi, implicit, a rolului ei în politica şi economia mondială. Pe agenda de diplomaţie publică a Ministerului Afacerilor Externe s-au aflat, în ultimii ani, aniversări de relaţii bilaterale între România şi ţări din zonă, anul acesta împlinindu-se 75 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Republica Peru. 

Ministrul Titus Corlăţean a menţionat că relaţiile bilaterale ale României cu ţările din zona Americii Latine cunosc un reviriment în domeniul culturii şi învăţământului. România a încheiat Acorduri culturale interguvernamentale cu 15 state din America Latină, iar ministerul român al Afacerilor Externe a iniţiat negocierile pentru încheierea, în premieră, a unor Programe executive interguvernamentale în domeniul educaţiei şi culturii cu Republica Chile, Republica Federativă a Braziliei şi Republica Argentina. De asemenea, este în curs de negociere un Program interguvernamental în aceste domenii cu Republica Peru.

Ministrul afacerilor externe a subliniat, cu această ocazie, faptul că „Programul Bursele Ministerului Afacerilor Externe poate fi mai bine promovat în ţările din ambele regiuni, ca şi Cursurile pentru tineri diplomaţi Nicolae Titulescu” şi a exprimat încrederea că acest Summit va genera noi idei şi proiecte în vederea viitorului Summit academic UE – CELAC de la Bruxelles.


Informaţii suplimentare

Reuniunea pregătitoare a celui de-al II-lea Summit academic America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană este realizată în parteneriat cu Forul Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană şi Fundaţia EU-LAC şi se desfăşoară sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, al Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Franceze.

Evenimentul de la Bucureşti reuneşte reprezentanţi din mai mult de 20 de ţări din Uniunea Europeană şi America Latină: rectori, directori de centre de cercetare, profesori universitari, reprezentanţi ai diferitelor organizaţii internaţionale, oficialităţi ale statului român, precum şi membri ai corpului diplomatic din cele două regiuni.

În Declaraţia de la Santiago, adoptată cu prilejul primului Summit academic CELAC-UE, se precizează că “învăţământul superior, ştiinţa, tehnologia, cercetarea academică şi inovaţia vor trebui să devină o piatră de temelie a Parteneriatului Strategic CELAC-UE”.

Pornind de la prevederile şi principiile cuprinse în Declaraţia de la Santiago din ianuarie 2013, Reuniunea de la Bucureşti şi-a propus ca obiectiv stabilirea linilor directoare care urmează să fie dezbătute în cadrul viitorului Summit academic CELAC-UE, asociat Summit-ului politic, care se va desfăşura la Bruxelles în 2015.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *