Andrei Gerea e piteştean. Liberal la origini, deputat purtător de cravată PNL-istă (galben-albastră !), ulterior ministru al Economiei, s-a făcut remarcat în mandatul de şef al Ministerului Energiei. Desigur, a cotit-o spre ALDE că deh’ politica cere sacrificii, iar de ceva timp s-a mutat la Bucureşti cu tot familionul, unde joacă pe cai mari tocmai din Spaliul Independenţei. De acolo, de la minister, se zbate Gerea mai ceva decât au făcut-o Horea, Cloşca şi Crişan, în vremea lor. Lucrurile sunt certe, dom’ ministru e la fel de cert. Exemplul sacrificiului suprem, Gerea e cel mai iscusit gropar al Arpechim şi Radet. Ne putem mândri că e de-al nostru… Mare specialist în discursuri şi prelegeri, în fapt, un adevărat urmaş al celebrului Pinocchio, Gerea e om de teren. Merge acolo unde sunt cele mai violente greve, e prezent printre cei mai supăraţi protestatari şi explică, preconizează, promite… Ajuns la birou, dă piept cu armata de ziarişti care-l aşteaptă ca pe Brack Obama. Din nou se dovedeşte cel mai aprig ministru, cel mai mare duşman al hoţiei, al prostiei, al nesimţirii. Un adevărat haiduc înţesat de energie până-n indispensabili. Profilul său justifică deci, tot zbuciumul rodnicei sale activităţi. Tocmai de aceea, zilele trecute un argeşean şi-a luat zilele de teama disponibilizării de la Arpechim. Desigur, Gerea are cele mai potrivite cuvinte de condoleanţe pentru familia îndoliată… Dincolo de falimente şi concedieri masive, domnul Gerea mai are o calitate – păgubeşte ministerul cu zeci de mii de euroi prin procese internaţionale care se termină prost. Astea sunt poveşti nemuritoare, nu-i de glumă.
P.S : Mi-l amintesc şi azi la emisiunea « Cireaşa de pe tort«, cum a gătit cele mai gustoase preparate turceşti, echipat corespunzător cu şorţuleţul în pătrăţele… Nu acela de mason, ci acela de bucătar ! Atunci era un biet parlamentar pe care-l pupau babele în Piaţa Ceair, de mai primea şi câte-un pătrnjel, cadou ! Acum ? De acolo de la minister, domnu’ Gerea ne înjură pe sub mustaţă «Mama voastră de ziarişti ! … «

