Deschidem farmacia noastră, bio, cu pastile de cap pentru toţi mai-marii care acuză dureri politice şi administrative. O cură de gen vindecă ireversibil chiar şi pe cei mai bolnavi dintre vitejii politicieni care şi-au scrintit hipotalamusul în confruntări dubioase ! Azi, deputatul Mircea Drăghici ! Cu problemele de la DNA !

            Deputatul Mircea Drăghici i-a intrat la suflet preşedintelui Nicolescu, pe motive de competenţă şi lipici la vontantele purtătoare de fuste. Cu flerul său de politician uns cu toate alifiile, fostul şef al CJ n-a greşit când şi-a pus speranţele în deputatul de Curtea de Argeş. Băiat frumos, înconjurat numai de fete frumoase (recte soţia şi cele trei fiice), deputatul era gata să ajungă ditamai preşedintele PSD Argeş. Avea discursul pregătit, numai bun de rostit în faţa lumii. Totuşi, visul social-democrat s-a spulberat după încătuşarea lui Nicolescu, iar lacrimile au curs ca Argeşul în albie.

Acum alte poveşti mai lacrimgene decât precedenta ! Parlamentarul a dat de bebele după ce-a mânărit nişte bani publici, încasaţi de la primari pentru lucrări efectuate de firma personală. Prin urmare, DNA a pregătit un dosar frumuşel, dotat corespunzător, cum le place procurorilor să facă. Umblă vorba că prin decembrie vine Moş Crăciun cu un dar greu… Greu de suportat ! Una bucată condamnare pentru deputatul argeşean. Să dea Domnul să fie cu suspendare că altfel îi vine companie lui Nicolescu la Colibaşi – Drăghici, cu un lot de primari social-democraţi. Scenariul e terifiant, dar aduce cu realitatea.

Între timp, Drăghici se bucură de libertate şi respiră aerul tare de  la ţară – ca invitat la zilele comunelor, unde mai mănâncă o mămăligă şi-o ceapă, neapărat bio, fără aditivi sau conservanţi. Nu lipsesc nici costumul, nici cravata şi nici zâmbetul… Pe alocuri forţat de împrejurări interioare. După băile de mulţime, strângerile de mâini şi pupăturile de rigoare, deputatul fuge la Bucureşti, unde prestează la întocmirea de legi pentru bunăstarea naţiei. Din 2008 până azi.

Mai sărac şi mai cinstit decât tătucul Iliescu, Drăghici este, fără îndoială, omul care-a adus bunăstarea în Curtea de Argeş. Fără el, azi n-ar umba câinii cu covrigi în coadă şi nici n-ar curge lapte şi miere prin ţevile de apă. Tablou idilic. Mai ceva ca-n vremea Sfântului Neagoe Basarab, când se înălţa, mândră-n toate cele, Mănăstirea Argeşului. În fapt, ce e Drăghici dacă nu un Meşter Manole în variantă 2015, care se jertfeşte pe altarul DNA ? 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *