Constantin Tămagă, senatorul PSD-ist şcolit pe la şedinţele de partid de dinainte de 1989, s-a obişnuit cu democraţia pe care i-a îndesat-o pe gât tătucul Nicolescu. Acum s-ar putea spune că e democrat până-n măduva oaselor. S-ar putea spune, dar nu se poate, de vreme ce mai are şi acum accente dictatoriale – în discurs, în felul cum păşeşte, până şi-n butonii de la cămaşă, aşezaţi strategic la locul lor. Niciodată în altă parte. Originar de la Mozăceni, obişnuit cu munca de jos, cu sapa, cu furca, dar şi cu tractorul, s-ar putea spune despre Tămagă că e un ţăran. Dacă te aude se supără foc. Adevărul are şi el orgoliul lui… Azi se pregăteşte de alegeri. Nu se îmbracă cu costumul de preşedinte pentru că, pur şi simplu, s-a răzgândit. Nu era frumos să-i ia faţa lui Rădulescu. Ar fi rămas bietul şef al PSD Diaspora fără niciun vot şi asta n-ar da bine peste hotare. În fine, n-a mai candidat că are planuri mari de viitor. Speră la ceva mai bun. Ministru al Agriculturii e bine, dom’ senator ? Azi are treabă. A făcut o listă cu toţi delegaţii care vor absenta. Unul de la Valea Danului e bolnav, altul de la Bârla n-are cu ce ajunge la Piteşti că i s-a inundat curtea şi are maşina blocată, la Cepari e unul supărat şi nu vrea să dea ochii cu Tecău, în fine… Cine nu vine, nu votează. Cu toţii l-au delegat pe Tămagă, să voteze în locul lor. Unul pentru Mânzână, trei pentru Valeca, niciunul pentru Rădulescu. Dom’ senator are experinţă cu votul la două scaune. N-a fost el mâna dreaptă a colegului Stuparu, în Parlament? Sigur că da…

