Deschidem farmacia noastră, bio, cu pastile de cap pentru toţi mai-marii care acuză dureri politice şi administrative. Că tot vin alegerile, prilej cu care oamenii mari ai judeţului vor avea nevoie de tratament de specialitate. Azi, doctorul Dan Manu!

Doctorul Dan Manu, consilier judeţean, purtãtor de cuvânt al PSD Argeş, cadru univesritar, director la Serviciul de Medicinã Legalã şi bineînţeles medic legist e de 5Xbãrbat. Unde mai punem notorietatea şi influenţa, recte valoarea şi prestanţa. Cu toate acestea, declaraţiile sale din ultima vreme ne-au cam pus pe gânduri! Ce se întâmplã, doctore?

E nevoie de-o pastilã de cap, zicem noi! Gratis! Pe bune! Dan Manu a fost uns de curând ca purtãtor de cuvânt al partidului care l-a consacrat. A acceptat cu drag noua funcţie, cã are papagal corespunzãtor şi vechime pe tarlaua social-democratã. Ce n-a ştiut şeful Valeca e cã domnul doctor va revoluţiona conceptul de purtãtor de cuvânt. Ce diplomaţie, ce fair-play? Astea erau chestiuni valabile prin ’95. Acum, dupã aproape 20 de ani, s-au schimbat strategiile. Se poartã wirelles, încãierarea colegilor de partid şi declaraţiile stupidoide despre bani şi potenţã intelectualã.

Doctorul Manu, specializat pe autopsii, a adoptat o atitudine de killer chiar şi în partid. Are vorbe  de duh (rãu!), care învrãjbesc şi scandalizeazã. Altfel, le zice cu o sinceritate dureroasã. Azi, ne oprin asupra unei declaraţii, care ne-a surprins chiar şi pe noi, care multe am mai vãzut la viaţa noastrã. I-auzi: “80% nu voi mai candida pentru funcția de consilier județean. Sunt foarte bine plătit, pe când la CJ sunt surse modeste, în comparație cu salariul meu”. Aşa ziceam şi noi! Sã candideze pentru funcţia de consilier judeţean numai amãrâţii care nu sunt potenţi financiar, nu? Cã doctorul Manu s-a convins, nu e nicio pricopsealã.

 

Toate ca toate… Ori noi nu ne pricepem la politicã şi administraţie, ori prietenul nostru (de 5XBãrbat) nu a înţeles care-i faza. Adicã domnia sa a râvnit la scaunul de consilier judeţean doar pentru cele câteva milioane de lei (vechi) pe lunã? Adicã nicicum n-a simţit vreo chemare pentru a construi (alãturi de o echipã) un judeţ ca-n poveşti? Sinceritatea asta, domnule doctor, vã scade raiting-ul. Din pãcate, pacienţii dumneavoastrã nu sunt conştienţi de acest lucru, iar noi ceilaţi vã dorim însãnãtoşire grabnicã. V-a plãcut pastila? Cam amarã, nu? 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *